Ei bine, Duminica am simtit muzica. Desi calitatea sunetului era absolut execrabila (Club Session sucks), am simtit-O in capul pieptului pana a inceput sa ma doara. Amon Tobin este incredibil. Stiu ca 90% nu era muzica lui, ci el doar o aranja pe platane, insa felul in care o facea dadea senzatia de experiment pentru manipulat multimea: hipnoza in masa. Nu puteai sa nu te duci sa te zgaiesti la minunatia aceea de om, care abia ajungea la pupitru, sa ii sorbi fiecare zanganit, troscait si aparenta disonanta. A parcurs toate stilurile de muzica electro si, desi multe imi sunt straine, am reusit sa intuiesc in toate stilul sau propriu, amprenta unica.

Trecand peste elogii, vreau sa izolez un moment anume: bisul. A inceput cu melodia lui reprezentativa – For ton mantis – din acel moment s-a instaurat catharsisul. L-am inteles. Era o combinatie de fiori pe spinare (se prea poate sa fi fost sunetele joase exagerat de puternice) cu senzatii pe care nu le traiesc prea des: incepand cu aceea ca POT SA FAC ORICE, alternand cu senzatia sunt doar un fir de nisip sau cu cea de pura satisfactie. Timp de jumatate de ora, Amon Tobin a renuntat la artificiul de utilizare a pauzelor de respiro (piese mai lente sau mai usor de acumulat de organism) si a bagat intr-un ritm absolut isteric JUNGLE. A fost un triatlon, biatlon si ridicat de haltere in acelasi timp. Ma rugam sa se opreasca si sa nu se opreasca. Parca injectase adrenalina in toata multimea. A fost epuizant. Am plecat atat de ametita si surescitata, incat nici plimbarea in frigul noptii nu m-a adus la realitate.

Indiferent cat de superficiala pot parea (si stiu exact vocile care imi vor spune asta), ma bucur ca exista muzica pe lumea asta. Ma bucur ca o apreciez si ca o pot asculta. 8 ore pe zi sunt a firmei, 5 ore sunt a fetei mele. Aceste 2, 3 ore de duminica, am fost a mea. Toate trairile au fost ale mele, nefiltrate, neadaptate, nestimulate. PAM PAM

De cand sunt mica pot sa fac prezentari powerpoint cu bullet-point-uri specifice legate de chestiunile care necesita “ameliorare” in ceea ce ma priveste. Insa ele sunt o chestie extreme de obiectiva. Parca vb despre o alta persoana, pentru ca indiferent ca este vorba despre lungimea unghilor mele sau de trasaturi esentiale ale personalitatii mele, imi este imposibil sa declansez natural sau nenatural procesul de schimbare. Stiu ca de cele mai multe ori este extreme de simplu: faci aia, sau repectiv nu faci aia si vei schimba imediat ceva. NUUUUU. Din secunda in care simt in aer mirosul schimbarii, imi ingheata creierul si intra pe pilot automat, scotand parca si mai mult in evidenta elemental supus schimbarii. Ca sa fac o comparatie plastico-tampita: in loc sa ma las lin ca o trestie in vantul schimbarii, eu imi lungesc si mai adand radacinile si imi maresc trunchiul, strangand puternic din dintii mei de lemn si tinand inchisi, inchisi ochi, repetand insistent in mijlocul uraganului: NU SE INTAMPLA NIMIC, E FRUMOS AFARA, desi undeva in strafundul sevei mele sunt perfect constienta ca nu o sa ies la fel de intreaga dupa aceasta experienta. Particica asta ascunsa e cea care a reusit sa imi deschida o unica portita spre supravietuire. Cand peste vuietul furtunii si a litaniei mele de om care neaga, lucrurile inceteaza sa mai aiba sens, eu decid in sfarsit ca e momentul sa schimb ceva. PARUL.

 Acum 9 ani, cand ajunsesem sa nu mai merg drept pe strada de derutata ce eram, am intrat intr-un final intr-un magazin, mi-am luat vopsea si decolorant si m-am vopsit blonda. (eu fiind bruneta si sub limba). A fost necesar parcurgerea unui proces de 14 decolorari si caderea a jumatate din podoaba capilara, insa la final eram alt om: blonda, cu parul scurt. Si, indiferent ca a fost auto-sugestie, sau energiile mele negative chiar isi au ca sediu pilozitatile, cert e ca si viata mi s-a schimbat. Urmand din instinct acelasi princpiu logic, astazi mi-am facut drum la frizeria din colt si … tot ce pot sa va spun este:

It's been seven hours and fifteen days Since u took your love away I go out every night and sleep all day Since u took your love away Since u been gone I can do whatever I want I can see whomever I choose I can eat my dinner in a fancy restaurant But nothing I said nothing can take away these blues `Cause nothing compares Nothing compares 2 u

Gata,

Am oficial un omulet. A intrat in sistem. Are patalama. A intrat in colectivitate. In alte cuvinte, am inscris-o la gradinita. Din toamna are sa isi ia ghiozdanelul in spate si va intra in alta lume. Una in care nu are sa mai fie buricul pamantului. O lume in care are sa fie doar o alta caramida in perete. Are sa fie supusa inevitabil comparatiilor – unele dintre ele fiind nevoita sa le piarda. O sa isi piarda aura unica pe care o are acum – aura pe care ti-o da senzatia de a fi stapan al lumii, capabil de orice. Odata intrata in sistem, are sa se izbeasca de reguli, de mentalitati dubioase, de oameni prosti, de mojicie.

Un idiot se va trezi poate sa ii spuna ca e urata sau proasta, iar ea are sa o ia de buna, ignorand parerea mea sau a celor dragi si alegand sa isi masoare valoarea dupa zisele acestor idioti. Astfel, i se vor naste primele complexe, care au sa ii macine aura si personalitatea minunata pe care i-a dat-o natura. Are sa se cenzureze, sa copieze comportamente, sa isi stabileasca propria scara de valori, care poate cã il va include pe alde Marius Moga sau temir ce alta poama. Are sa isi doreasca roz si in cerul gurii sau carti cu barbie. Are sa imi spuna sa nu o mai imbratisez ca sa nu ii stric reputatia. Are sa isi puna dopuri in urechi la tot ce ii zic pentru ca va porni mereu de la ideea ca ce spun eu e lipsit de relevanta pentru universul ei. Ma va obliga sa o pedepsesc, sa ma transform in personaj negativ. Isi va dori intimitate. Va suferi din dragoste pe ascuns. Va face pasiuni tulburatoare pentru fetite infipte, cu atitudine de pipite superficiale si isi va dori sa le imite, ignorand faptul ca acest comportament ii este complet nenatural. Isi va nega o vreme tendintele ce izvorasc din ea, pentru a se mula pe alte tipare, pana cand nu va mai stii exact ce ii place ei cu adevarat si ce nu. Asadar, am un copil mare.

Acum ma bucur inca de placerea de a o strange in brate si de a o auzi ciripind pe melodii inventate de ea, pana cand nu o sa vina fredonand JagaJaga. Ma bucur de momentele in care o invat eu ce cred ca e bine sa stie, pana cand nu o sa se uite la mine cu scarba, pentru ca ce ii zic eu nu e cool si se va face de ras daca repeta ce ii spun eu. Ma bucur de plansetele ei si de momentele in care se sperie agatandu-se de pantalonii mei ca de o barca de salvare. Ma bucur de fiecare poanta pe care o scoate spontan, direct din mintea ei bruta, ne-prelucrata si ne-filtrata, pana cand nu o sa vina cretina de societate sa dea cu dalta in ea, pana mi-o strica.

Rasfoind acest numar incarcat de cultura , veti regasi un articol modest, insa incarcat de invataturi pretioase pentru orice om modern, intocmit si redactat de a dumneavoastra subsemnata.

Enjoy