Stimate Presedinte,

Subsemnata Sofia Misicu, va inaintez o cerere pentru efectuarea unei sesiuni de exorcizare. Precizez ca nu cunosc cauzele exacte si locul asupra caruia trebuie efectuata aceasta operatiune. Va voi enumera motivele pentru care va solicit acest lucru, pentru a putea DVS. sa realizati o evaluare preliminara:

1. In urma cu patru ani m-am mutat in apartamentul in care locuiesc la adresa XXXX, nr. 46. Casa era mai mult decat un vis implinit. La scurta vreme am constat ca camerea cea mica, cea destinata copilului, avea scapari de caldura. Variatiile de temperatura erau de la 30 de grade la 16 in doar cateva zeci de minute. Ca urmare, m-am auto-sesizat si am demarat operatiunile de izolare. Insa variatiile de temperatura au continuat sa existe. Dupa trei ani, copilul, care pana atunci fusese perfect sanatos s-a imbolnavit de pneumonie, iar de atunci face cate o bronsita cronica o data la trei saptamani. Din acest motiv, copilul a fost mutat recent claie peste gramada in cealalta camera, singura locuibila si singura in care imi puteam desfasura activitatea si viata sociala, fapt ce a dus la mutarea intregii mele existente post-culcare copil in bucataria de 4 m, langa un calorifer incins, pe un scaun inconfortabil si o masa supra-populata de unde va scriu aceasta cerere.

2. In ziua de 13 noiembrie anul curent, circulam regulamentar, trecand pe culoarea verde a semaforului. Din directia opusa, conducatorul autoturismul cu numarul B 61 XXX, care intentiona sa faca stanga, a avut probabil un atac de orbire brusca (sau mi s-a activat din nou mantia de invizibilitate, de data aceasta acoperind si masina de 1 tona), motiv pentru care m-a accidentat frontal, transformand masina mea berlina intr-un elegant model break frontal. Deoarece lucrurile nu puteau sa ramana la acest nivel, Domnul in cauza a considerat ca vina imi apartine 100%, deoarece dumnealui avea cel mai intemeiat argument, respectiv, LOGANUL din fata lui facuse stanga - deci putea sa treaca si dumnealui. In urma evidentului fapt ca o intelegere amiabila nu putea fi posibila, pecetluita printr-un “Pula mea” definitoriu, ne-am urcat ambii in autoturismul nou dobandit break, cu destinatia politia sectorului 1. Deoarece colegul meu de accident uitase temporar pe ce planeta se afla, nu a considerat relevanta prezenta masinii sale la constatarea accidentului. Din aceasta cauza, vizionarea pagubelor s-a amanat cu inca 4 ore, pana cand a fost adus automobilul pe platforma, iar domnii si doamnele de la politia au considerat ca ne pot primi cu surle si trambite. Domnul politist, o fire blanda, mi-a dat dreptate, insa deoarece se regasea in situatia colegului de accident, a tinut mortis sa il sfatuiasca sa conteste decizia lui proprie, lucru care imi va bloca mie procedurile de despagubire si de re-transformare in berlina.

3. Dupa cele 7 ore petrecute la minunatul sediu de constatare a daunelor (internet, cafea, tigari, tremurici), am ajuns acasa, unde m-a intampinat o bezna totala, deoarece Domnii si Doamnele de la Electrica si-au dorit sa repare ceva in zona timp de 4 ore, in conditiile in care caldura din casa depinde de centrala, care la randul ei depinde de electricitate.

4. In timp ce mie mi se petreceau aceste intamplari, in celalalt capat al Bucurestiului, partenerul meu de viata scotea apa de canalizare din propriul sau apartament, pentru a-si salva proprietatile si simtul mirosului.

5. Acelasi partener a experimentat de la data intrarii in legatura cu mine o serie de fenomene “alternative”: pierderea slujbei, a doua laptopuri, trei hard-diskuri, si recent a intregii munci stocate pe unul dintre aceste harduri.

6. Nu pot sa ma trezesc dimineata

7. Birocratia ma uraste si inca nu s-au inventat proceduri de implementare a legii pentru situatiile in care ma aflu eu, motiv pentru care niciuna din institutiile statului nu imi poate rezolva problema.

8. Nu ma pot lasa de fumat

9. Ma plictisesc prea repede si imi pierd interesul in mijlocul actiunii – evident cea initiata de mine in care au fost angrenate mai multe persoane.

10. Mi-e somn tot timpul.

Tinand cont de cele enumerate, va rog frumos sa imi analizati cazul si sa imi stabiliti o programare.

Cu stima,

Sofia Misicu

Data,

13. 11. 2009

PS: Observ ca nu mi-ati raspuns la cererile anterioare legate de apartamentul din XXX, nr. 45, si revin cu rugamintea de a-mi reevalua dosarul, deoarece situatia se inrautateste si acolo.

Suna ceasul. Ora 5.30. Dica era deja cu ochii deschisi. De sapte ani de zile de cand trebuia sa se trezeasca la ora 5, nu i-a folosit ceasul decat in prima zi. De atunci, se trezeste singura insa mai motaie pana aude zanganitul metalic de pe noptiera. Se ridica in capul oaselor, isi puse papucii si se indreapta spre baie. De treizeci de ani sta in apartamentul din Titan, de cand Fanica a luat slujba la fabrica si le-au dat apartamentul. Avea 20 de ani pe atunci si venea pentru prima oara in Bucuresti. De la gara, a luat un autobuz, trei tramvaie si a ajuns la acest apartament. De atunci, 30 de ani si i-a petrecut in aceasta casa. S-a mai intors la casa parinteasca o singura data, doar ca sa puna lumanare la capul mamei ei, care s-a nascut, a crescut si a murit in Gherla. Din casa n-a iesit decat sa aduca panie si sa duca si sa isi aduca fata de la gradinita/scoala. In total a calcat pe holul dintre dormitor si bucatarie de peste 1.000.000 de ori, a deschis si a inchis usa de la baie de 109.000 de ori si a lustruit podeaua de cel putin 2500 de ori. Daca Dica ar fi vazut “Parfum de femeie” probabil ca s-ar fi amuzat sa inchida ochii si sa vada daca poate sa mearga prin casa fara sa se loveasca de mobila. Insa Dica nu juca jocuri. Avea ochii deschisi intotdeauna.

In dimineata asta, ca in fiecare dimineata de 7 ani de cand se inchisese fabrica iar Fanel si-a luat slujba de paznic de noapte, Dica se duse la bucatarie sa pregateasca mancarea pentru sotul ei. In bucataria mica, de apartament social erau ca peste tot in casa altare dedicate lui Rodica. Rodica era plecata de patru ani in Italia, unde isi gasise norocul si se maritase. Pe peretele de deasupra mesei din bucatarie erau poze cu Rodica de la nunta, poze cu Rodica la mare, o carte postala cu Colloseumul, una cu turnul din Pisa si cateva scrisori. Nu erau insa scrisorile importante. Cele importante, in care Rodica povesteste nunta, erau in dormitor, puse bine. Dica nu o mai vazuse pe Rodica de patru ani. Isi aminteste si acum ziua in care a plecat. Era atat de slaba si trasa la fata ca Dica nu credea ca o sa reziste atatea zile cu autocarul. Nu semana deloc cu fata din poze, care zambea plina de viata la obiectiv. Din putinele poze pe care le primise, Dica a stiut ca fata ei a facut ce trebuia si nu s-a suparat pe ea cand s-a maritat fara ea de fata si nici cand n-a venit la Fanica la spital, cand s-a operat de prostata. Fata era muncitoare si le trimitea bani. Ca doar cu banii de la ea au facut operatia. Iar daca Dumnezeu o sa vrea, Dica stie ca o sa o mai vada pe Rodica.

Apa fierbea pe foc in timp ce Dica matura praful inexistent de pe linoleumul proaspat spalat cu o seara in urma. Puse pe masa farfuria. scoase salamul din frigider, taie cateva felii si le aranja simetric. Mai lua si niste branza, niste rosii si le puse frumos langa salam. Se intoarse in dormitor sa aranjeze patul, care oricum urma sa fie folosit peste o ora, cand Fanica avea sa se culce.

Fanica lucrase 23 de ani in fabrica Titan. Dupa 23 de ani fabrica s-a privatizat si Fanica a fost dat afara. De atunci, a incercat sa lucreze prin diverse locuri ca om bun la toate, insa la cei aproape 50 de ani ai lui nu prea il mai lua nimeni. Asa ca vecinu de la trei i-a propus sa lucreze in schimbul doi ca paznic de noapte la firma la care lucra si el. Acum, Fanica era la a patra firma deja. Incercase sa lucreze si ziua, dar lumea il obosea. Dupa ce toata viata lucrase in fabrica, Fanica era obisnuit cu zgomotul constant si prevazator al masinilor. Daca nu era zgomotul asta, prefera linistea. Iar oamenii care intrau, ieseau, puneau intrebari, il derutau pe Fanica. Noaptea era altceva. Era singur, putea sa se plimbe prin firma, sa motaie linistit sau sa asculte radioul. De 7 ani de cand lucra ca paznic de noapte nu i s-a intamplat nimic. O singura data a crezut ca vin hotii insa erau numai niste tineri care cautau aventura si se gasisera sa intre tocmai la el in firma. Nici macar nu a chemat politia. Acum lucra la o banca. Era cel mai bun loc de pana acum. Avea patru birouri la dispozitie si multe calculatoare. Insa Fanica nu stia sa foloseasca calculatorul, asa ca prefera sa se uite pe bara luminoasa pe care se plimbau tot felul de cifre si care nu se stingea niciodata. SIngura problema era ca banca avea geamurile la strada si toata lumea care trecea pe acolo il vedea. Daca vroia sa traga un pui de somn, Fanica trebuia sa stea pe scaunul cel mai inconfortabil din banca, care nu era in vazul lumii. Incercase o data sa ia scaunul acela mare si sa il mute in fundul bancii insa femeile de serviciu i-au zis ca o sa faca scandal sefu, ca era scaunul lui. Asa ca Fanica statea toata noaptea in vazul lumii, in lumina de veghe a bancii si isi depana gandurile in liniste. Nu se plangea de viata lui. Pana la urma, avea o slujba, scapase de o operatie, iar fata lui era bine mersi in Italia. Acasa il astepta intotdeaua Dica, cu masa pusa. Dormea ziua de la 7 pana la 2, iar dupa aia avea timp sa faca ce vroia. Numai ca Fanica nu prea avea multe placeri in viata, asa ca de la ora 2 statea si isi citea ziarul, mai deschidea televizorul si din cand in cand juca table cu vecinu de la trei, care era tot paznic de noapte. Dica fusese o nevasta si o mama buna. Nu s-a gandit niciodata ca ar fi putut sa aleaga pe altcineva, sau ca viata lui ar fi fost altfel fara ea. Se cunoscusera in Gherla la o manifestare in cinstea prim secretarului. Erau amandoi tineri si frumosi, asa ca au fost pusi de comitetul de organizare sa tina steagurile in intampinarea tovarasilor de la Bucuresti. Dupa aia s-au mai vazut de cateva ori prin targ si s-au hotarat sa se casatoreasca. Parintii au fost de acord, asa ca in doar un an erau deja la casa lor in Bucuresti, iar Dica urma sa nasca. Nu le-a fost niciodata greu. Mancarea era mereu acolo, chiar daca nu multa, munca era munca, iar copilul era sanatos. Dica isi vedea de casa, de treburi, crestea copilul si nu s-a plans niciodata de nimic.

Singura durere mare a fost plecarea lui Rodica. Insa Fanica nu avea mare lucru ce sa faca. Rodica nu era fericita in Bucuresti. Barbatul o lasase, dupa ce cinci ani mai mult n-a fost. Abia dupa ce a plecat din tara au aflat ca nemernicul o caftea. Insa Rodica era fata buna si cuminte si nu s-a plans nimanui. Fanica a vrut sa mearga peste el sa ii zica vreo doua insa stia ca in fata matahalei aleia nu avea nici o sansa. Asa ca si-a vazut de viata, amarat ca nu si-a dat seama mai devreme de nefericirea fetii. De aceea nu era suparat pe ea ca plecase. Acolo era mai bine. Avea o slujba buna, ingrijea batrani si le mai si trimitea bani. Merita si ea o viata mai buna, iar Dumnezeu i-a gasit si un barbat. Fanica asta si-ar fi dorit. Sa il cunoasca si sa ii zica din timp ca daca ii face rau copilului lui o sa plateasca. Insa Rodica nu se plangea, asa ca Fanica a trecut si peste acest regret.

Dupa treizeci de ani, Fanica si Dica nu mai aveau nevoie sa isi zica nimic. Tot ce era de zis, fusese zis, iar acum linistea era pentru ei la fel de normala ca visele din somn. Isi stia fiecare locul si treaba si atata vreme cat si le respectau, nu aveau nimic in plus de spus. Daca l-ai fi intrebat pe Fanica daca isi iubeste femeia, s-ar fi uitat lung si intrebator la tine. Ca il intrebai daca isi iubeste femeia sau piciorul stang, la fel s-ar fi uitat. D-aia nu intelegea nici mare lucru din filmele de la televizor. Erau un zgomot la fel de neplacut ca cel al oamenilor in timpul zilei. Asa ca televizorul color, luat din banii de la Rodica statea frumos si lucios pe masa cu mileul pus peste el. Era mai mult mandria faptului ca fata lor l-a luat. Numai Dica se mai uita din cand in cand la Surprize Surprize si plangea cand Andreea Marin aducea unei mame batrane copilul din strainatate. Se gandise si ea sa faca asta, insa nu stia daca lui Rodica i-ar fi placut asa un circ. Plus ca nu stia nici ce trebuie sa faca, asa ca se multumea sa se puna in locul acelor mame mai norocoase.

Era ora 6.45. Fanica trebuia sa fie acasa de un sfert de ora. Dica incerca sa isi aduca aminte daca barbatul ei i-a spus ceva cu o seara in urma. Uneori, dupa munca, Fanica se mai ducea sa mai rezolve niste treburi, dar intotdeauna o anunta inainte. La ora 7 Dica incepu sa se uite lung la telefonul mobil din cutie. Il primise cu trei ani in urma de la Rodica, dar n-a stiut ce sa faca cu el asa ca l-a lasat acolo in tipla, ca era mult mai frumos asa. Acum ii parea rau ca nu i l-a dat lui Fanica.

De juma de an, pe Calea Calarasilor au aparut doua sucursale de cartier ale catorva banci importante. Una e Banca Transilvania, alta e BRD. Daca ai fi trecut in dimineata asta pe la ora 6 prin dreptul BRD-ului ai fi vazut inauntru un barbat dormind. Ti-ai fi zis ca e un paznic prost, daca ti-ai fi zis ceva, si ai fi trecut mai devreme. La ora 6 trebuia sa vina schimbul unu. Obisnuit sa gaseasca usa deschisa la ora sase, paznicul de dimineata si-a dat seama ca e ceva neinregula cand a vazut ca usa era inchisa. Se uita pe geam si -l vazu pe Fanica dormind. Era prima oara cand il gasea dormind. Dupa ce a deschis usa, si-a dat seama ca barbatul care statea in scaunul sefului era mort. A chemat salvarea si politia imediat.

La ora 8.30 Dica auzi telefonul. Era un sunet atat de rar incat o sperie. Deobicei sunetul era insotit de vesti bune, deoarece numai Rodica suna o data pe saptamana. De data asta insa, Dica raspunse cu inima stransa, uitand sa zica alo. La capatul celalalt era o persoana de la banca. Dica isi putea da seama ca era om cu scoala, dupa felul in care ii spuse atat de serios si demn ca sotul ei a murit in acea dimineata. Era atat de multa solemnitate in vocea acelui barbat incat Dica incepu sa tremure, nestiind ce sa raspunda unui asemnea om. Asculta tot ce avea de spus si ii multumi.

Dupa ce puse receptorul in furca, Dica se aseza pe canapea. Inchise ochii si incerca sa isi dea seama ce inseamna aceasta veste. In cap ii venira 100 de lucruri odata, pe care n-ar fi stiut cum sa le rezolve. Trebuia sunat, alergat, cautat. Asa ca Dica isi lasa capul pe spate si tinu ochii inchisi cateva momente, fara sa se mai gandeasca la nimic. Cand ii deschise, se mira de faptul ca era in casa aceea. Pentru cateva secunde, uitase tot. Uitase de 30 de ani de Titan, de Rodica, de Fanica, de ea. Se mira ca exista. In doar cateva secunde totul in jur se schimbase. Canapeaua de sub ea era maro. Abia acum realiza si Dica acest lucru. Ochelarii de pe masuta erau ai lui Fanica. Dar Fanica nu mai era. Asadar, ce mai cautau acolo? Iar ea? Ce facea pe acea canapea uitandu-se la niste ochelari? Dica isi puse intrebarile astea cateva minute, sau poate ore. Mecanic, incepu sa isi zica in minte, apoi tare: “Fanica nu mai e, Fanica nu mai e”. Se ridica de pe canapea, se duse in dormitor zicandu-si litania. Cotrobai in dulap, ignorand hainele barbatului ei si isi scoase rochia cea buna. Se imbraca si, mormaind in continuare, lua banii din caseta din noptiera. Pentru prima oara, se lovi de mobila iesind pe usa.