In atentia Presedintelui Marelui Comitet de Exorcizare
Stimate Presedinte,
Subsemnata Sofia Misicu, va inaintez o cerere pentru efectuarea unei sesiuni de exorcizare. Precizez ca nu cunosc cauzele exacte si locul asupra caruia trebuie efectuata aceasta operatiune. Va voi enumera motivele pentru care va solicit acest lucru, pentru a putea DVS. sa realizati o evaluare preliminara:
In urma cu patru ani m-am mutat in apartamentul in care locuiesc la adresa XXXX, nr. 46. Casa era mai mult decat un vis implinit. La scurta vreme am constat ca camerea cea mica, cea destinata copilului, avea scapari de caldura. Variatiile de temperatura erau de la 30 de grade la 16 in doar cateva zeci de minute. Ca urmare, m-am auto-sesizat si am demarat operatiunile de izolare. Insa variatiile de temperatura au continuat sa existe. Dupa trei ani, copilul, care pana atunci fusese perfect sanatos s-a imbolnavit de pneumonie, iar de atunci face cate o bronsita cronica o data la trei saptamani. Din acest motiv, copilul a fost mutat recent claie peste gramada in cealalta camera, singura locuibila si singura in care imi puteam desfasura activitatea si viata sociala, fapt ce a dus la mutarea intregii mele existente post-culcare copil in bucataria de 4 m, langa un calorifer incins, pe un scaun inconfortabil si o masa supra-populata de unde va scriu aceasta cerere....
Ne-am inconjurat de obiecte, obiceiuri, imagini care ne dau senzatia ca traim intr-o societate de consum, in capitalism, in civilizatie. Credem ca in 20 de ani am calatorit ani lumina. Avem corporatii, corporatisti, campanii sociale, fonduri europene, ne alaturam unor cauze nobile (pe facebook), ajungem sa vorbim doar in engleza. Si credem. Nu doar credem, suntem convinsi ca am ajuns in rand cu lumea. Si orice contravine acestei convingeri risca sa ne dezechilibreze. Si gresim. O! Cat gresim.
Suna ceasul. Ora 5.30. Dica era deja cu ochii deschisi. De sapte ani de zile de cand trebuia sa se trezeasca la ora 5, nu i-a folosit ceasul decat in prima zi. De atunci, se trezeste singura insa mai motaie pana aude zanganitul metalic de pe noptiera. Se ridica in capul oaselor, isi puse papucii si se indreapta spre baie. De treizeci de ani sta in apartamentul din Titan, de cand Fanica a luat slujba la fabrica si le-au dat apartamentul. Avea 20 de ani pe atunci si venea pentru prima oara in Bucuresti. De la gara, a luat un autobuz, trei tramvaie si a ajuns la acest apartament. De atunci, 30 de ani si i-a petrecut in aceasta casa. S-a mai intors la casa parinteasca o singura data, doar ca sa puna lumanare la capul mamei ei, care s-a nascut, a crescut si a murit in Gherla. Din casa n-a iesit decat sa aduca panie si sa duca si sa isi aduca fata de la gradinita/scoala. In total a calcat pe holul dintre dormitor si bucatarie de peste 1.000.000 de ori, a deschis si a inchis usa de la baie de 109.000 de ori si a lustruit podeaua de cel putin 2500 de ori. Daca Dica ar fi vazut “Parfum de femeie” probabil ca s-ar fi amuzat sa inchida ochii si sa vada daca poate sa mearga prin casa fara sa se loveasca de mobila. Insa Dica nu juca jocuri. Avea ochii deschisi intotdeauna. ...
Intr-un birou intunecat statea Mircea. Nu avea nevoie de lumina, pentru ca putea sa vada pe intuneric ca pisicile. Asta era unul dintre talentele sale innascute. Pe cel de-al doilea sau talent, il executa chiar acolo, pe intuneric: pictura. Insa nimeni din casa nu avea voie sa ii vada tabloul. De fapt nimeni nu stia de acest tablou. Era un secret, pentru ca era un tablou cu poveste. Incepuse candva, cu 40 de ani in urma, atunci cand Mircea fusese prima oara ranit in orgoliu de catre cineva. Avea 17 ani si un baiatan de prin cartierul atunci rau famat din groapa floreasca ii furase bicicleta. Bicicleta aceea, un Raleigh Sports de ultima generatie era rezultatul unei munci de 2 ani jumatate prin depourile murdare ale CFR-ului. Mircea nu daduse niciun semn de enervare. Nici macar nu scrasni din dinti, nu se duse tipand la taica-su (persoana cu influenta in cartier) si nici nu jura razbunare. Facu ceva mult mai rau. Se duse in subsol, in umezeala si intuneric, si lua o panza veche infasurata pe un sasiu prost asamblat si incepu sa picteze. Intanti niste flacari. Niste flacari puternice, dogoratoare, de 1000 de ori mai arzatoare decat cele din cuptorul de la crematoriu, unde o condusesera pe ultimul drum pe Tanti Valerica, cu o saptamana in urma. Apoi, cu o mana stangace, si neindrumata de lumina naturala, il desena pe dusman. Era diform, insa nu din lipsa talentului pictorului, ci din cauza urii cu care fusese pictat: era desfigurat de flacari si de faptul ca nu avea niciodata cum sa moara. Mircea isi petrecu toata noaptea lucrand la detalii: la grimase, pe care le schimba in functie de grotescul pe care il insuflau, la marimea flamei care ardea pielea pana la os, la fumul gros care deja se facea simtit cu putere in incapere, cu un miros pregnant de sulf. Mircea isi obtinu razbunarea, iar a doua zi se apucat din nou sa frece vagoanele de tren din depou....
Arhiva
(p)Link
Comentarii
Printeaza
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3